Despre Bitleu

Prima cripto moneda românească, din 2014. Descentralizată. Privată. Neinflaționistă. Sigură. Micro-tranzacții fără comision!

Banii sunt doar un mijloc, nu un scop in sine

Bitleu.ro este un blog despre bani și viață. Fiind un om activ, cu succese și eșecuri, voi prezenta aici gândurile mele cu privire la bani, care pentru mine reprezintă doar un mijloc de susținere a existentei materiale și nu un scop în sine.

Există ceva ce trece dincolo de bani, ceva ce este mai presus de bani! Chiar dacă îmi place să am bani pentru nevoile vitale și pentru a “da cezarului ce este a lui”, nu-mi plac banii în sine, și mai ales, nu-mi plac banii de hârtie (vom vedea mai târziu de ce!?). Deși îmi place să fac bani din orice, dar nu oricum, nu sunt robul banului și pot trăi la fel de bine cu sau fără bani.

    – Pentru unii „dincolo de bani“ este manipularea valorii.
    – Pentru alţii „banii“ înseamnă dorinţa de putere şi manipulare a semenilor.
    – Pentru dictatori banii şi puterea înseamnă manipularea maselor, desființarea libertății omului, pe care acesta a primit-o de la Creator!
    – Pentru unii banul este „ochiul dracului“, deşi se folosesc de bani şi susţinătorii acestei teorii.
    – Pentru o altă categorie de oameni: „Aici sunt banii dumneavoastră!“ înseamnă îngroparea banilor în asfalt de proastă calitate.
    – Pentru cei mai mulţi banul nu este decât un mijloc de supravieţuire… din păcate!

Proiecte susținute de Bitleu.ro

Bitleu.ro promovează și susține proiecte economice viabile de tip START-UP, finanțate cu bani de investiții dar și cu moneda cripto numită Bitleu, precum și proiecte susținute de Bitcoin și Ethereum. Pe site sunt și informații financiare despre:

    – Unde găsești bani pentru finanțarea ideilor tale de afaceri;
    – Cum să investești și tranzacționezi cu bitcoin și pe Forex;
    – Cum sa accesezi fonduri europene nerambursabile;
    – Investiții atente și sigure în aur;
    – Trend: Cum sa face bani din ecologie, energie verde, produse bio și din tot ce e „alternativ, regenerabil, sustenabil” adică asa cum a fost LA ÎNCEPUT, ca în Grădina Edenului înainte de a fi stricată de om.

Ce este, sau mai bine zis, ce ar trebui sa fie banul în raport cu viața și proiectele noastre de viață?

Poate citind articole din acest blog îți vei face o vagă idee a ce ar putea fi banul în relație cu viața. M-aș bucura să aflu opinia ta pertinentă despre bani, proiecte de viață și viață în general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishFrançaisDeutschItalianoPolskiRomânăРусскийEspañol